Un creion si un vis te pot duce oriunde

In lume exista vietuitoare si printre aceste vietuitoare exista oameni. In oameni, exista persoane, iar in persoane exista vise. In vise sunt poate mii de dorinte, iar in fiecare dorinta exista un scop, iar in fiecare scop exista motive si pentru fiecare motiv cautam sa avem un zambet. In aceste zambete exista speranta, iar in speranta exista bunatate.

Cu toate astea, nu in toti oamenii exista persoane, motiv pentru care om poate fi oricine, in schimb umanitatea este de negasit.

Atat.

M-am trezit,nefericit, plecase fericirea in zori de zi...

Acum ceva vreme invatam despre importanta libertatii, acum tot ce pot face este sa accept faptul ca-mi este impus sa inteleg pericolul ei. Invatam ca un zambet valoreaza cat o mie de cuvinte, iar acum aflu ca este singurul raspuns ironic care doare mai putin. Auzeam cum ca iubirea este cel mai frumos sentiment, dar nimeni nu mi-a spus ce trebuie sa faci ca sa ajungi acolo, sau de cate ori trebuie sa cazi, pana a ajunge la performanta de a te ridica fara sa cazi la loc.
Stiam ca nu e frumos sa judeci, sau sa razi de oameni, azi vad ca unii oameni din asta traiesc. Am crescut cu dorinta de a fi cine vreau eu sa fiu si aflu ca este un lux pe care nu mi-l pot permite.
Stiam ca visele sunt pentru a fi indeplinite, mai tarziu in schimb am aflat cat de usor pot fi distruse.
Am crezut intr-o lume in care pot sa zambesc neconditionat, am crezut in lumea respectiva si visul mi-a fost distrus cand m-am trezit intr-o lume moarta.

Acum ceva vreme incepeam sa ma cunosc pe mine ca mai tarziu sa pot intelege restul oamenilor, acum ma chinui sa inteleg restul oamenilor pentru a ma cunoaste pe mine.
Sunt inconjurata de oameni care injura tara in care s-au nascut si oamenii alaturi de care traiesc. Am crescut intr-o lume de visatori si m-am blocat mai tarziu intr-o lume de ipocriti.

Eu una, ma simt bine. Pentru ca indiferent de ce stiti voi, ce spuneti voi, inainte sa ajung aici, cand invatam despre tot ceea ce ar trebuii sa intalnesc, era totul magic. Si nu e nimic diferit acum, doar ca nimeni nu mai crede in magie.

Atat.

And maybe there is no freedom.

Cum sa crezi asta? Sunt oameni care o fac, sunt oameni care nu cred in libertate, in puterea ei, sau in fericirea pe care ar putea sa ti-o ofere.
Si defapt, ce e libertatea pentru noi? Este o zi libera? Este o zi in care scapam de griji? Este doar un sentiment temporar sau poate este un obiect care sa descrie libertatea cuiva? Este ea oare o ramura a gandirii si a psihicului sau este ea oare un abis neinteles? Este o persoana, sau este o amintire? Este castiarea unei lupte, sau lupta in sine? Este ceva anume, sau nu este nimic? Este poate totul?

Un anume "el" zicea ca "A fi om, inseamna sa poti cadea la infinit". Am pastrat asta ca motto, am gandit sintagma asta zile si luni si ani, am cautat intelesuri in mii si mii de moduri si in mii si mii de locuri si persoane, carti si oameni mari.
Am incercat sa o dau pe toate partile, sa o intorc sa ii caut alternative.

Libertatea mea este felul in care iti fugaresti viata sau esti fugarit de ea intr-un spatiu infinit. Acest infinit are o limita pe care pasim fugarind viata, aceasta limita fiind cerul de sub noi, cerul albastru pe care il indragim.

Atat.

[P.S : Mersi Cata pentru poza:*]

I wish i was a punk rocker with flowers in my hair...

Dimineata - racoare - cafea - nori - prieteni - zahar - poze - zambete - strans de maini - imbratisari - hohote de ras - nori - ploaie - soare - amintiri - tenis - nervi - suc - cheta - vant - fantani - iubire - libertate - si tot asa...

Era o vreme cand nu intelegeam nimic din toate cuvintele astea. Cand dimineata era momentul in care nu voiai sa iesi din casa, cafeaua era pentru cei viciosi, norii erau detestati si pozele erau pentru cei carora le pasa de ceva anume. Zambete, hohote de ras...astea erau doar cand zicea cineva un banc bun. Strans de maini, imbratisari, chiar daca nu-ti pasa de persoana respectiva. Suc, nu-l imparteai cu nimeni si puteai sa astepti mult si bine sa faci o cheta de minim 1 leu. Vantul ne speria si ne trimitea acasa, fantanile erau facute pentru a da cu pietre in ele. Iubirea era pentru fraieri, iar libertatea nu credeam ca o sa o cunosc.
Acum in schimb toate aceste lucruri au un rost, un scop, un alt inteles. Dimineata este, magica, cafeaua de apropie de oamenii de langa tine care , aparent sunt acolo din acelas motiv. Zambete,hohote de ras pentru fiecare om care ne ocoleste pe strada, pentru fiecare poza din care vrem sa tinem minte ceva anume. Strans de maini, imbratisari si acum chiar imi pasa, chiar ne pasa si e bine. Suc, bere, pentru toata lumea. Vantul ne arunca in fantani si iesim deacolo bucurosi de soare. Suntem fraieri dar iubim, ne iubim si e tot ce conteaza.
Si da, asa am cunoscut eu libertatea. Cunoscandu-te pe tine, cunoscandu-ma pe mine, acceptandu-ne pe noi.

Atat.

Nu vorbim de timp.

"Inainte credeam ca oamenii nu se schimba niciodata, ca nu fac decat sa semene din ce in ce mai mult cu ei insisi. Acum cred ca oamenii nu fac altceva decat sa se schimbe. [..] Timpul sterge ce-i mai bun, dar si ce-i mai rau din noi." ( Douglas Coupland- Toate familiile sunt psihotice) Au trecut fix 2 saptamani si 3 zile de cand m-am pus in fata laptop-ului cu intentia de a scrie ceva- rezultatul insa fiind nimic mai mult decat ceea ce era si inainte de a ma pune in fata ecranului. A venit si primavara de cand n-am mai scris, am mai imbatranit si eu un an si s-au mai schimbat cateva chestii.(A aparut un nou auto-colant pe peretele meu care zice ca "Tutunul dauneaza grav sanatatii" !!!) Am reintalnit persoane, prieteni vechi, rude de care nu mai auzisem. Am reluat legaturi si am intrerupt altele. Momentan, o sa ma bucur de putin timp liber, o sa ma bucur de soare si o sa ma intorc aici, cand o sa am un motiv bun. Intre timp, recomand cartea din care am citat mai sus. Atat.

And that's what you get for falling again...

Imi amintesc cand tot ziceam pe aici si ma gandeam si scriam pe unde apucam si tot asa... ca vreau sa mor pentru o zi. Bine, a trecut mai bine de un an si ceva de cand ziceam chestia asta, dar am reinceput sa ma gandesc.
Nu ar trebui sa simt regrete daca as privi inapoi, nu ar trebui sa zic "da" doar pentru ca nu am zis niciodata "nu". Ar fi o zi, in care mi-as permite sa ma eliberez de mine si sa fiu alaturi de toti oamenii care au fost sau inca sunt in viata mea... Si ar fi exact ziua de care as avea nevoie pentru a fi bine.

Dar nu vorbim despre asta acum, pentru ca am o batalie de dus si pe langa batalia asta... mai am oarecum o viata de continuat.
Fara dramatisme sii...cam >Atat<

>Preety girl is suffering while he confeses everything
Preety soon she'll figure out what he's intentions were about<

Home is you coming back.

E ciudat ca atunci cand trebuie sa infrunti ceva ce face parte din viata ta , sau chiar... viata ta, totul devine un joc. La care uneori poti sa alegi daca participi sau nu, alteori nu poti, uneori ai variante de raspuns, alteori un raspuns iti poate schimba viata...
Iar asta e jocul meu, si aleg propabil pentru prima data sa nu-l joc. Si alegand sa nu-l joc, schimb ceva aparent minuscul din viata mea.
Dar aparentele pot fi inselatoare...

Ceea ce e mai enervant decat toate joculetele astea nenorocite, este, ei bine faptul ca sunt in acelasi loc de aproape 4 zile, nemiscata, inconjurata de limonada si paracetamol... febra sii cam atat.
Dar mai enervant decat toate astea este cand ceri sfaturi pentru joculetele tale, de la oameni apropiati si oamenii aia au dreptate, doar ca tu nu vrei sa o accepti.
Sti ce se intampla? Pierzi...


Si ghici ce, si eu am pierdut.
Atat.