De la amintiri la regrete si de la viata la amintiri.

Pentru ca viitorul nu-I decat o gluma, incercam sa fugim de el cat mai repede. Sau, eu incerc? Mereu m-am ascuns de viitor, mereu am evitat sa vorbesc despre el s-au sa-l planific. Am evitat asta fiindu-mi frica sa nu raman blocata in el, sa nu ma obsedeze perfectionarea lui in asa fel incat sa uit de mine si de prezent, asa ca am renuntat la ceea ce voi fi.

Am renuntat si la ceea ce am fost din acelasi motiv. Frica de a ramane blocata in trecut, uitand de prezent, de viata mea de acum crestea pe zi ce trece. Si renuntand astfel la ceea ce urma sa fiu si la ceea ce am fost candva, m-a adus in situatia de fata. Obsedata de eterna zi de “azi”.

Doamne, de cate ori am putut zice asta? “Eterna zi de azi”. Pe unde scriam,pe unde filozofam, era intr-una din propozitii… Si asa am ajuns sa uit total de mine. Fara trecut si fara viitor eu nu mai aveam sens. Eram ratacita pe undeva, obsedata de zilele ce curgeau si treceau si dureau din ce in ce mai mult. Lucrul care m-a tinut in viata a fost prezenta oameniilor din jurul meu. Facandu-I pe ei fericiti, cu glume seci sau amuzante, cu bagatul meu in problemele lor cu… incercarea mea de-ai inveselii cu fiecare ocazie, prin toate acestea incercam sa le ofer zambete, sincere, zic eu… Nu stiu de cate ori mi-a reusit, dar stiu ca ma tinea in viata, stiu ca eram fericita cand erau si ei. Si am ramas asa…

Si am regretat ca am ajuns sa depind de oameni. Eram fericita la zambetele lor, dar puteam sa plang seara cand ei nu erau bine. Eram influentata sentimental mai mult decat ma asteptasem vreodata sa fiu. Eram manipulata de propriile mele incercari de a face oamenii sa se simta bine. Si cu cat ei avansau, eu decadeam…
Si pot spune ca mi-am dat seama prea tarziu.Ei deja erau totul pentru mine. As fi putut fi salvata de oamenii care nu ma cunosteau, de oameni carora nu le pasa de mine. Dar ia-I de unde nu-s… Oamenii se ataseaza de mine, oamenii vad in mine “ceva diferit”, oamenii vor mai mult de la mine. Vreau sa stiu ce este acel “ceva” pe care il am eu si nu-l au altii ca sa pot sa-l dau, ca sa pot sa fiu normala, sa pot sa scap de lesa in care sunt tinuta.

Cum ar fi viata mea, fara voi? Fara acesti oameni care imi fac rau? Nu-mi pot imagina normalitatea vietii, nu-mi pot imagina o viata a mea, in acest sens. E absurd sa crezi ca eu m-as putea lua de mana cu normalitatea. Simplitate, normalitate, placeri absurde si ganduri necomplicate, inexistenta complexitatii si cuvinte seci. Cum as putea eu trai cu asa ceva? Nu, nu, nu.

Complicata sau nu, viata asta ramane a mea. Si poate ramane a mea pentru ca s-a obisnuit cu mine, pentru ca m-am obisnuit cu ea. Si o iubesc chiar daca nu ma iubeste, si ma iubeste chiar daca nu o iubesc. Sa fi complicat e simplu, sa fi simplu, pentru mine, e complicat.

Asa ca, complexitatea inexistenta din cuvintele insiruite mai sus se incheie. Pentru ca acum e viitor si viitor va fi trecut cand eu voi pune punct, deci va trebui sa uit. Si eu, sa merg mai departe.

Pentru vise, pentru amintiri si pentru libertatea gandirii.


Pitty.