E frig si umbra lui se indeparta incet de tot. Era enervant cat de incet de indeparta. Voiam sa pelce mai repede, sa se piarda odata in ceata sa nu-l mai pot vedea, sa ma pot intoarce si eu, sa-mi pot continua drumul.
E ceata aia deasa de afara. Pana si fosnetul frunzelor se pierde in ea... Dimineata ingheata odata cu noi. Aburul pe care il scoti cand respiri combinat cu imputitul ala de fum de tigara. Nimic ...
Daca ar sti ca stau si il privesc cum dispare in ceata. Care el? O umbra oarecare, un nimeni care merge in pustietate, in noapte, alaturi de mine, de fiecare data. Cine e? Nu vreau sa aflu, altfel ma voi obisnui cu prezenta lui aici. Asta daca e timp...
Imi place ceata asta, doamne nu mai vreau zile cu soare! Sau poate soarele se poate ascunde dupa ceata. Prefer ceata asta chiar si pe ploaie. Ia ploaia, ia soarele, doar lasa-mi asa cum e acum. Nici ca as avea nevoie de ceva mai mult. E locul perfect in care nu poti vedea daca exista sau nu oameni, e locul perfect in care se poate ascunde un suflet.
Si in mijlocul cetii ma simt inspirata. Inspirata pe dracu, simt cum ingheata sangele in mine, simt cum ochii sunt inghetati priviind in gol, in adancul... dracu stie in adancul cui. Intr-un abis idiot, intr-un oarecare loc, punct, ceva... din tot ceea ce ma inconjoara.
E frig, e atat de frig. Si umbra lui dispare din ce in ce mai mult. Nu am nevoie de nimic mai mult.
Vreau sa-mi continui linistita drumul spre casa. Prin fosnetul ala de frunze idiot care nu se mai aude acum... ti-am zis ca... ceata aia, acapareaza totul.
Atat. Mi-e scarba.
2 comentarii:
Da'n'tradevar,imi aminteste the The doors-Love me two times,iata!
place ;X ce mai faci mai?:))
Trimiteți un comentariu