Acum ceva vreme invatam despre importanta libertatii, acum tot ce pot face este sa accept faptul ca-mi este impus sa inteleg pericolul ei. Invatam ca un zambet valoreaza cat o mie de cuvinte, iar acum aflu ca este singurul raspuns ironic care doare mai putin. Auzeam cum ca iubirea este cel mai frumos sentiment, dar nimeni nu mi-a spus ce trebuie sa faci ca sa ajungi acolo, sau de cate ori trebuie sa cazi, pana a ajunge la performanta de a te ridica fara sa cazi la loc.
Stiam ca nu e frumos sa judeci, sau sa razi de oameni, azi vad ca unii oameni din asta traiesc. Am crescut cu dorinta de a fi cine vreau eu sa fiu si aflu ca este un lux pe care nu mi-l pot permite.
Stiam ca visele sunt pentru a fi indeplinite, mai tarziu in schimb am aflat cat de usor pot fi distruse.
Am crezut intr-o lume in care pot sa zambesc neconditionat, am crezut in lumea respectiva si visul mi-a fost distrus cand m-am trezit intr-o lume moarta.
Acum ceva vreme incepeam sa ma cunosc pe mine ca mai tarziu sa pot intelege restul oamenilor, acum ma chinui sa inteleg restul oamenilor pentru a ma cunoaste pe mine.
Sunt inconjurata de oameni care injura tara in care s-au nascut si oamenii alaturi de care traiesc. Am crescut intr-o lume de visatori si m-am blocat mai tarziu intr-o lume de ipocriti.
Eu una, ma simt bine. Pentru ca indiferent de ce stiti voi, ce spuneti voi, inainte sa ajung aici, cand invatam despre tot ceea ce ar trebuii sa intalnesc, era totul magic. Si nu e nimic diferit acum, doar ca nimeni nu mai crede in magie.
Atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu