Broken...

Pentru ca ii ranim pe cei la care tinem cel mai mult.

Nu-mi pasa daca citeste cineva postul asta, o fac mai mult ca sa ma descarc eu. De cand ma stiu,am avut o singura teama. Teama de oameni [asta pe langa temerile de viitor si de amintiri/trecut...]. Si teama asta a mea m-a facut sa pierd, sa regret, sa plang, sa distrug, sa sper, sa... mda.
Stiu cum sunt. Stiu cum sunt fata de oameni, stiu cum sunt oamenii fata de mine. Stiu ca ma pot atasa foarte usor si asta fac mereu. Dar stiu ce mi-e la fel de usor sa ranesc precum imi este sa iubesc. Nu pot iubi pe oricine, dar pot rani orice persoana si regret fiecare pas gresit pe care l-am facut fata de persoanele la care am tinut, la care inca tin.
Nu ranesti persoanele pe care le iubesti! Era o vorba... Si nu o fac intentionat, nu o fac pentru ca stiu ca pot sa o fac. Nu, o fac din teama.Din teama de a nu fi eu ranita probabil, teama de a nu pierde ceva ce ma face sa zambesc. Mi-e teama de oameni pentru ca sunt rai. Dar oamenii la care tin, nu sunt asa. Ei ce au facut ca sa ma merite pe mine?
Pot creea vise, si pot distruge altele. Imi pare rau si pentru asta...

Ce am facut ca sa fiu asa? Ce au facut oamenii la care tin ca sa se pricopseasca cu mine? De ce prietenii mei trebuie sa ma suporte, de ce nu pot pur si simplu sa dispar sa fiu o amintire?Asa mi-ar fi frica de mine, doar as exista si nimic mai mult.

In momentul de fata ma urasc. In momentul de fata, eu sunt singura si cea mai oribila persoana existenta.
Iubesc si imi pare rau daca o sa gresesc si de data asta.

Pentru mine, cu sila si speranta ramasa,
Pitty....