Pasii ei apasati inaintau incet si dur pe strada. Ochii ei nu spun nimic, privirea ei severa insa imi dadea fiori. Zambetul ei ironic era tot acolo, ca in fiecare zi. Mainile in buzunar si din casti ii rasuna o oarecare melodie de la un oarecare cantaret sau cine stie ce...
Pana cand ajunge in fata usii expresia fetei nu se schimba cu nimic, dar in urmatoarea secunda, zambetul ei adevarat apare, cutele de pe frunte dispar, ochii ei se maresc si privirea capata alt aer...
Nu o intelegeam cand o vedeam intrand pe usa, cum de altfel nu o inteleg nici acum.
Viata mea, ca si a ei de altfel are mai multe drumuri, nesemnalizate, fara indicatoare. Fiecare te poate duce in abis si nu sti daca e vreun drum care te scoate din toate cacaturile in care poti intra. Poate ca fiecare drum te afunda mai rau...
Dar nu desprea asta vreau sa vorbesc.
Marog, nu ca vreau sa vorbesc despre ceva anume.
Mai mult scriu de dragul Madalinei, scriu si de dragul... dragul lui de blog! Nu am chef. Se stie ca nu am chef, si cei care nu stiu afla acum, asa ca ma indepartez iar, si las... bloguletul meu scump sa se indeparteze si el usor intr-un coltisor prafuit al amintirilor mele.
Atat.
Un comentariu:
biiig hug >:D< :*
Trimiteți un comentariu